Mulțescu antrenează „pe pastile”. Antrenorul Craiovei, pus din nou la încercare de elevii săi: „Am bătut toate recordurile la ratări. A fost nebunie, bine că am câștigat”

Mulțescu antrenează
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Mulțescu suferă chiar și când echipa sa câștigă. Craiova a trecut de CFR Cluj, 2-1 la Severin, dar antrenorul oltean s-a declarat din nou nemulțumit de ratările elevilor său.

„S-au strâns șase luni de chin, trăiesc același lucru la fiecare meci. Am bătut toate recordurile de greșeli și ratări. Am elaborat jocul, a fost la discreția noastră, dar a trebuit să facem gafe și să fie 1-1 în loc de 2-0, apoi am ratat 10 ocazii. Bine că am obținut trei puncte cu o echipă foarte agresivă, cu talie, periculoasă la faze fixe. Rămâne o victorie, cu toate că o resimt foarte tare.

Sper ca pastilele să-și facă efectul. Acum e bine, dar în timpul meciului nu mai știam ce e. După 2-1 a fost nebunie. După meci nu mă duc să-i cert, pentru că e la cald, îi las să se gândească, apoi discutăm”, a spus Mulțescu, la microfonul Digi Sport.

Tehnicianul Craiovei a vorbit și despre vântul care a influențat desfășurarea meciului și a lăudat arbitrajul brigăzii conduse de Marcel Bârsan: „Vântul a fost un adversar în condițiile în care am jucat pe sus. Când am jucat pe jos nu au mai fost probleme mari. Matematic nu suntem în play-off, și chiar dacă am fi tot am vrea să câștigăm în continuare.

Arbitrajul a fost foarte bun în contextul unui meci greu, cu echipe de valori apropiate care se băteau pentru primele locuri. A dus la capăt un meci greu, au fost mici discuții, dar a fost unul dintre cele mai bune arbitraje pe care le-am avut până acum”, a completat antrenorul ocupantei locului al doilea în Liga 1.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×